Gala UNICEF 2019















Am fost onorată să particip la Gala anuală a UNICEF dedicată implicării și ascultării opiniilor copiilor în deciziile care îi afectează în mod direct, în cadrul căreia am prezentat mesajul doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă.
Parteneriatul dintre Guvernul României și UNICEF, reînnoit recent pentru perioada 2018-2022, va fi în continuare un reper deosebit de important în sprijinirea și consolidarea reformelor în domeniul educației, sănătății și protecției sociale pentru a asigura accesul egal al tuturor copiilor români, în special al celor vulnerabili și al familiilor acestora, la servicii de calitate.
Mă bucur că suntem înconjurați de atât de mulți copii care sunt aici pentru Conferința UE privind participarea copiilor, tema participării și implicării copiilor fiind una dintre prioritățile asumate de către Președinția română la Consiliul UE.
Într-adevăr, am înțeles mai bine ce înseamnă participarea și implicarea datorită fiului meu, Andrew. Participarea începe acasă, în familie, încă din primii ani, prin discuții purtate cu răbdare, prin informare într-un limbaj accesibil, specific vârstei copiilor, și inclusiv prin joacă. Acordându-le atenție, ascultându-i și ajutându-i să ia deciziile potrivite, copiii noștri vor crește sănătos și armonios.
Avem datoria să ascultăm vocea copiilor, să ținem cont de opiniile lor, să-i ajutăm să ia decizii responsabile, să le creăm premisele unei implicări reale, astfel încât lumea în care trăiesc și se dezvoltă să fie una mai bună!
Comentarii recente